RIP, Chuck Norris. Pentru o generatie intreaga, a ramas unul dintre simbolurile filmelor de actiune in care eroul putea sa rezolve aproape orice problema cu un pumn, o lovitura de picior si, daca situatia devenea prea complicata, o arma automata.
Imi amintesc ca la televizor era difuzat si serialul Walker, Texas Ranger, problema mea cu televiziunea a fost insa dintotdeauna aceeasi: reclamele. Inteleg ca posturile trebuie sa castige bani, dar cand ajungi sa ai pauze publicitare care par sa dureze o vesnicie, risti sa uiti la ce te uitai inainte sa inceapa. Sa intrerupi un film de 43-45 de minute de trei ori cu pauze care ajung sa se intinda spre zece minute mi se pare deja prea mult. Pana se termina reclama, ai timp sa iti fa ci ceva de mancare, sa te intorci si sa te intrebi daca nu cumva ai schimbat canalul.
Asa ca, in timp, am ajuns sa prefer sa imi aleg singur filmele si momentul in care vreau sa le vad, fara sa depind de programul televiziunii sau de pauzele publicitare interminabile. Iar pentru articolul de astazi am ales un film din categoria mea preferata de guilty pleasure, o productie care nu pretinde ca reinventeaza cinematografia, dar care poate oferi o seara foarte relaxata daca intri in joc si nu ai asteptari exagerate: Delta Force 2: The Colombian Connection, lansat in 1990.
# O poveste clasica, cu un personaj negativ pe care il poti detesta linistitPovestea ne duce intr-o tara fictiva din America Latina, unde Ramon Cota, interpretat de Billy Drago, este un baron al drogurilor care controleaza practic orasul San Carlos si beneficiaza de protectia unor oameni influenti din conducerea statului. Afacerile sale se intind pana in Statele Unite, iar eforturile autoritatilor americane de a-i opri operatiunile nu prea dau rezultate, motiv pentru care Agentia Antidrog, DEA, ajunge sa ceara ajutorul celor de la Delta Force.
Intra in scena colonelul Scott McCoy, interpretat de Chuck Norris, alaturi de maiorul Bobby Chavez, iar lucrurile par sa mearga bine pentru o vreme, deoarece Cota este capturat si dus in Statele Unite. Evident, intr-un asemenea film, problemele nu pot fi rezolvate atat de simplu. Baronul drogurilor ajunge sa fie eliberat pe cautiune, iar razbunarea sa este brutala, Chavez si familia acestuia platind pretul, in timp ce mai multi agenti DEA ajung ostatici.
De aici, lucrurile evolueaza exact asa cum te-ai astepta de la un film de actiune al perioadei: McCoy strange o echipa, primeste sprijinul unui general excentric si porneste intr-o misiune care presupune infiltrarea teritoriului controlat de Cota, distrugerea operatiunilor sale si salvarea ostaticilor. Nu avem parte de cine stie ce rasturnari de situatie, iar daca ai vazut cateva filme de acest gen, probabil ca vei ghici destul de repede in ce directie se indreapta povestea.
Totusi, cred ca filmul are un avantaj important in felul in care il prezinta pe Ramon Cota. Billy Drago reuseste sa construiasca un personaj suficient de detestabil incat sa iti doresti sa il vezi infrant, iar asta conteaza intr-o poveste in care motivatia eroilor nu este tocmai complicata. Cota nu este un antagonist pe care sa ajungi sa il simpatizezi sau sa il intelegi in profunzime, dar nici nu cred ca filmul are nevoie de asa ceva. Isi face treaba, iar prezenta lui ofera povestii un motiv clar pentru toate exploziile, urmaririle si confruntarile care urmeaza.
# Chuck Norris, explozii si multa miscare cu incetinitorulDaca ar fi sa descriu stilul de actiune din Delta Force 2, as spune ca filmul are momente in care pare ca fiecare cascadorie trebuie sa fie putin mai spectaculoasa decat cea de dinainte, iar daca se poate adauga si o portie generoasa de slow motion, cu atat mai bine. Chuck Norris sare, se balanseaza prin jungla, cade de pe stanci si evita pericole care, in lumea reala, ar avea toate sansele sa puna capat misiunii inainte sa inceapa cu adevarat.
Regizorul Aaron Norris, fratele lui Chuck, pare uneori convins ca o scena devine automat mai impresionanta daca este prelungita prin incetinirea imaginii. Unele momente functioneaza, pentru ca au exact acel aer exagerat pe care il cauti intr-un film de actiune de acest tip, in timp ce altele insista prea mult asupra impactului fiecarui glont, a fiecarei caderi si a fiecarui schimb de lovituri.
Aici se simt destul de clar limitele regiei si ale scenariului. Sunt situatii care par construite doar pentru a ajunge la urmatoarea secventa spectaculoasa, iar logica evenimentelor ajunge uneori pe plan secund. Filmul nu este tocmai subtil, nici nu incearca sa fie, dar cred ca ar fi putut beneficia de ceva mai multa disciplina in felul in care sunt legate scenele de actiune.
Cu toate acestea, nu pot spune ca toate aceste exagerari m-au deranjat. Pana la urma, nu am pus filmul pentru o lectie de realism militar sau pentru o poveste complexa despre traficul international de droguri. Am vrut sa vad un film cu Chuck Norris, cu o misiune imposibila, un antagonist pe care sa il urasc si suficienta actiune cat sa nu ma uit la ceas din cinci in cinci minute. Din punctul acesta de vedere, Delta Force 2 livreaza destul de bine.
# Lucrurile bune pe care le face filmulChiar daca scenariul este previzibil, filmul are cateva secvente care ies in evidenta, mai ales atunci cand renunta pentru cateva momente la schimburile de focuri si ii lasa pe protagonisti sa se confrunte direct. Una dintre cele mai interesante parti este confruntarea dintre McCoy si Carlos, unul dintre oamenii de incredere ai lui Cota, unde coregrafia artelor martiale ofera exact genul de spectacol pentru care multi dintre noi urmaream asemenea filme.
Mai mult, Billy Drago aduce o energie aparte in rolul lui Ramon Cota, iar personajul sau ajuta filmul sa nu devina doar o succesiune de explozii si scene cu Chuck Norris alergand prin jungla. Exista o doza de melodrama, exista momente care se iau mult prea in serios si exista situatii in care personajele par sa functioneze dupa o logica proprie, dar toate acestea fac parte din farmecul unei productii de genul acesta.
Filmul a aparut spre sfarsitul perioadei in care Cannon Films producea in serie numeroase filme de actiune cu bugete si ambitiile foarte diferite, iar Delta Force 2 pastreaza multe dintre trasaturile acelei epoci. Este mai degraba o continuare conventionala, construita in jurul unei retete cunoscute, decat o productie care incearca sa duca seria intr-o directie noua. Pentru unii, tocmai asta poate fi problema; pentru mine, depinde foarte mult de starea in care ma aflu atunci cand aleg sa il revad.
Merita mentionat si faptul ca productia a fost marcata de un accident tragic de elicopter in timpul filmarilor, in care si-au pierdut viata cinci membri ai echipei. Este un detaliu greu, care contrasteaza cu felul in care filmul prezinta actiunea pe ecran si care merita tinut minte atunci cand vorbim despre productii realizate intr-o perioada in care cascadoriile si filmarile de acest gen implicau riscuri reale.
# Chiar este un film atat de slab?Am dat peste o observatie destul de acida despre film, potrivit careia aproape tot ce trebuie spus despre calitatea lui este ca Columbia nu are nicio legatura cu pelicula. Gluma face referire la titlul The Colombian Connection, in conditiile in care povestea se desfasoara intr-o tara fictiva, nu in Columbia. Inteleg ironia si nici nu pot spune ca filmul ar fi un exemplu de scenariu impecabil, dar nu sunt de acord cu ideea ca asta ar fi suficient pentru a-l descalifica in totalitate.
Pentru mine, Delta Force 2: The Colombian Connection este mai mult decat decent daca il privesti in contextul potrivit. Nu este un film pe care l-as recomanda cuiva care cauta o poveste sofisticata, personaje foarte bine dezvoltate sau o regie care sa transforme fiecare scena intr-un exercitiu de cinematografie. In schimb, pentru o seara relaxata, cand ai chef de un film de actiune mai vechi, cu un erou care pare capabil sa supravietuiasca oricarei situatii si un antagonist care merita sa primeasca ceea ce i se cuvine, isi face treaba.
Poate ca o parte din placerea de a-l urmari vine si din nostalgia perioadei in care asemenea filme erau mult mai prezente in cultura populara. Nu toate erau capodopere, iar unele au imbatranit mai bine decat altele, dar au ramas reprezentative pentru un anumit stil de divertisment, unul in care nu trebuia sa analizezi fiecare replica sau sa cauti simboluri ascunse in fiecare scena.
# Verdictul meu: guilty pleasure in toata regulaNu o sa pretind ca Delta Force 2 este o capodopera si nici nu cred ca ar avea sens sa ii acord o nota doar pentru a rezuma experienta in cateva cifre. Prefer sa spun ca este un film cu defecte evidente, cu un scenariu previzibil si cu destule momente in care regia exagereaza, dar care reuseste sa ofere suficienta actiune si cateva confruntari memorabile incat sa merite timpul acordat.
Iar pentru mine, asta conteaza mai mult decat pare. Nu orice film trebuie sa fie o revelatie cinematografica si nu fiecare seara de film trebuie sa se transforme intr-o analiza a artei regizorale. Uneori vreau pur si simplu sa ma asez comod, sa pornesc o productie din anii '90 si sa ma bucur de spectacol, chiar daca stiu deja ca eroul va trece prin situatii imposibile si ca finalul nu va surprinde pe nimeni.
Daca aveti chef de un film de actiune old-school, cu Chuck Norris, un personaj negativ memorabil si suficienta exagerare cat sa va aminteasca de perioada Cannon Films, eu zic ca Delta Force 2 merita o vizionare sau chiar o revizionare intr-o seara chill. Nu trebuie sa il luati prea in serios ca sa va bucurati de el, iar uneori exact asta caut intr-un guilty pleasure.
Rocky – povestea boxerului outsider care a devenit simbolul ambitiei
First Blood (Rambo) – inceputul unei francize legendare si portretul unui veteran de razboi
Batman & Robin – unul dintre cele mai controversate filme din universul Batman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu