Blood (1997) – review al shooterului horror clasic

Blood – un clasic pe care l-am descoperit abia acum

Trebuie sa recunosc ca nu am jucat Blood la vremea lui. Recent, un amic mi-a aratat jocul intr-un video si, vazand asemanarile cu Wolfenstein 3D si DOOM, mi-am spus ca nu exista un moment mai bun sa-i acord si eu o sansa. Pana la urma, daca tot am crescut cu shooterele clasice de PC, era cazul sa vad ce am ratat.

Numai ca, inainte sa ma apuc de joc, trebuia sa rezolv o mica problema tehnica. Mi-am amintit ca aveam prin casa cateva laptopuri stricate, primite de la un amic acum un an sau doi, initial pentru piese. M-am hotarat sa aleg unul, sa-l readuc la viata si sa instalez DOSBox, ca sa pot rula jocuri vechi de MS-DOS fara sa ma complic prea mult cu hardware-ul original.

Pacientul ales a fost un Fujitsu LifeBook din seria S, modelul S6420. La interior am gasit o singura placuta de RAM de 1 GB, asa ca i-am facut si un mic upgrade, pana la 4 GB. Proiectul n-a fost chiar o plimbare prin parc, mai ales cand am inceput sa descopar starea plasticului. Sa spunem doar ca se faramita precum un biscuit uitat prea mult in dulap. :))

Dar despre laptop o sa povestesc separat, fiindca merita un articol al lui. A fost un proiect interesant si sunt cateva lucruri de aratat acolo. Astazi ne ocupam de Blood, jocul pentru care am pus la punct mica mea masina de calatorit inapoi in era MS-DOS.

# Caleb, un pistol si o razbunare de dincolo de mormant

Chiar de la inceput, Blood m-a lovit destul de tare. Nu neaparat prin atmosfera sau prin cantitatea de sange, ci prin dificultate. Jocul este infernal de greu! Chiar si la setari mai prietenoase, inamicii par sa aiba o precizie remarcabila, te asteapta in ambuscade si pot sa-ti goleasca bara de viata intr-un timp ridicol de scurt. Mainile care se tarasc pe podea si cainii iadului sunt doar cateva exemple de adversari pe care nu vrei sa-i lasi sa se apropie prea mult.

In cazul asta, salvarea progresului devine prietenul tau cel mai bun. Daca ai obiceiul sa inaintezi increzator, convins ca te descurci cu orice iti arunca jocul in fata, Blood are toate sansele sa-ti demonstreze contrariul in cateva secunde. Uneori, ai impresia ca tocmai ai intrat intr-o incapere obisnuita, iar in urmatoarea clipa esti deja ocupat sa intelegi ce anume ti-a consumat toata sanatatea.

In poveste il interpretezi pe Caleb, un pistolar din anii '20 care este readus la viata pentru a se razbuna pe cultul sinistru numit The Cabal si pe fostul sau stapan, Tchernobog. Premisa se potriveste perfect cu atmosfera jocului: avem un personaj revenit din mormant, un cult misterios, forte supranaturale si o razbunare care se anunta cat se poate de sangeroasa.

Caleb nu este tocmai genul de erou care sa se piarda in discursuri filozofice. Are o misiune, are arme si pare sa considere ca majoritatea problemelor pot fi rezolvate printr-o cantitate suficienta de violenta. Sincer, intr-o lume plina de demoni si membri ai unui cult sinistru, nici nu stiu daca exista o metoda mai eficienta.

# Arsenalul din Blood: de la furca la tunul Tesla

Una dintre diferentele care fac Blood sa iasa in evidenta fata de alte shootere ale perioadei este varietatea armelor si felul in care jocul incurajeaza distrugerea improvizata. Arsenalul nu se limiteaza la clasicele pistoale si mitraliere pe care le-ai putea astepta de la un FPS retro. Aici ai la dispozitie o furca, un pistol de semnalizare care poate incendia inamicii, o pusca cu teava taiata, o papusa voodoo, un tun Tesla, un lansator de napalm si, bineinteles, o cantitate generoasa de dinamita.

Asadar, desaga mosului este destul de stufoasa. :))

Fiecare arma contribuie la personalitatea jocului si te incurajeaza sa experimentezi. Unele sunt potrivite pentru confruntari directe, in timp ce altele iti permit sa abordezi situatiile intr-un mod ceva mai neobisnuit. Iar faptul ca jocul nu se ia prea in serios in anumite momente face ca arsenalul sa fie cu atat mai distractiv.

Totusi, nu trebuie sa confunzi varietatea armelor cu o experienta usoara. Blood ramane un joc in care poti fi pedepsit rapid pentru o greseala, iar faptul ca ai la dispozitie o colectie intreaga de instrumente de distrugere nu inseamna automat ca vei scapa cu viata din fiecare confruntare. Trebuie sa fii atent, sa inveti comportamentul inamicilor si, mai ales, sa nu te bazezi pe ideea ca poti rezolva absolut orice situatie stand pe loc si tragand in fata.

# Gore, umor negru si o multime de detalii macabre

Dincolo de dificultate si de arsenal, Blood are o personalitate aparte datorita felului in care combina violenta exagerata cu umorul negru. Jocul nu se multumeste sa-ti puna in fata o multime de inamici si sa te lase sa-i elimini. Are si o multime de mici detalii care pot sa-ti smulga un zambet, chiar daca ceea ce se intampla pe ecran este, in mod obiectiv, destul de macabru.

Inamicii au animatii si reactii care accentueaza caracterul exagerat al violentei. Un membru al cultului poate sa se prabuseasca intr-o balta de sange, iar un zombi caruia i-ai zburat capul poate oferi una dintre acele situatii absurde in care jocul te lasa sa interactionezi cu ramasitele sale. Nu sunt tocmai detalii pe care le-ai cauta intr-un joc relaxant de familie, dar se potrivesc perfect cu atmosfera lui Blood.

Exista si personaje nevinovate prinse in mijlocul haosului, inclusiv oameni imbracati sumar care fug disperati, agitandu-si bratele in timp ce sunt urmariti de demoni. Jocul foloseste astfel de momente pentru a combina groaza cu absurdul, fara sa-ti ofere prea mult timp sa te intrebi ce se intampla. De cele mai multe ori, ai deja alta problema de rezolvat, iar aceasta problema incearca sa te omoare.

# Referinte horror si glume ascunse prin niveluri

Daca esti pasionat de filme horror, Blood iti ofera si alte motive sa fii atent la detalii. Jocul este plin de referinte si aluzii care depasesc simpla prezenta a monstrilor si a decorurilor intunecate. Unele sunt evidente, in timp ce altele pot trece neobservate daca esti prea ocupat sa supravietuiesti.

Printre exemple se numara trimiterea la The Shining, filmul lui Stanley Kubrick, inclusiv imaginea lui Jack Nicholson inghetat si celebra atmosfera de cosmar care inconjoara povestea. Chiar si vocea lui Caleb contribuie la aceasta joaca permanenta cu referintele horror, prin replica de la inceputul nivelului: „Iesi, iesi, oriunde ai fi!”.

Mai exista si referinte literare, precum „Miskatonic Station”, nume care trimite la universul creat de H. P. Lovecraft. Pentru cineva care apreciaza horrorul clasic, astfel de detalii adauga un strat suplimentar de personalitate. Nu sunt necesare pentru a termina jocul, dar fac explorarea mai interesanta si iti dau motive sa fii atent la ceea ce te inconjoara.

Sunt mult prea multe asemenea aluzii pentru a le enumera aici, iar o parte din distractie consta tocmai in descoperirea lor. Daca reusesti sa-ti feresti privirea de tot haosul de pe ecran si sa observi decorurile, personajele si micile detalii, vei descoperi ca Blood are mai mult de oferit decat un sir nesfarsit de confruntari sangeroase.

# Caleb, pistolul sau si replicile pline de sarcasm

Un alt element care contribuie la farmecul jocului este personalitatea lui Caleb. Nu este un protagonist tacut care isi indeplineste misiunea fara sa scoata un cuvant. Dimpotriva, are replici ironice, comentarii macabre si momente in care isi permite sa fredoneze fragmente din melodii cunoscute, precum „Somewhere in the Night” sau „Putting on the Ritz”.

Contrastul dintre aceste momente si violenta din jur este una dintre ideile care fac jocul memorabil. In timp ce tu incerci sa supravietuiesti unei alte ambuscade, Caleb poate sa-ti aminteasca printr-o replica sarcastica faptul ca nu este tocmai impresionat de situatia in care se afla. Iar cand elimini un inamic si personajul raspunde cu o gluma macabra, intelegi ca Blood stie foarte bine ce fel de experienta vrea sa ofere.

Umorul nu anuleaza atmosfera horror, ci o completeaza. Jocul poate fi sumbru, violent si tensionat, dar nu devine niciodata complet lipsit de ironie. Caleb pare sa trateze intreaga sa razbunare ca pe o treaba murdara care trebuie terminata, preferabil cu o replica buna si cu suficienta dinamita la indemana.

# Blood: Fresh Supply – o varianta mai usor de jucat astazi

Pentru cei care vor sa experimenteze jocul fara sa se lupte cu setari vechi si configurari manuale, exista si Blood: Fresh Supply, o versiune modernizata publicata de Nightdive Studios si Atari. Aceasta imbunatateste compatibilitatea cu sistemele moderne si adauga suport pentru functii precum rezolutii widescreen si rate de cadre ridicate.

Practic, versiunea modernizata te scuteste de o parte dintre bataile de cap tehnice pe care le poti intampina atunci cand incerci sa rulezi jocul original prin DOSBox. In cazul meu, tocmai aceasta componenta tehnica a fost parte din distractie, fiindca am vrut sa repar un laptop vechi si sa-l folosesc pentru jocuri MS-DOS. Dar daca scopul tau este pur si simplu sa joci Blood, o versiune precum Fresh Supply poate fi o alegere mai comoda.

Oricum ai alege sa-l joci, trebuie sa tii cont ca dificultatea face parte din experienta. O versiune modernizata poate rezolva unele probleme tehnice, dar nu transforma automat jocul intr-o plimbare relaxanta printr-un muzeu al shooterelor retro. Caleb are in continuare de dus o razbunare pana la capat, iar inamicii nu par deloc interesati sa-i usureze munca.

# Merita sa-i dai o sansa lui Blood?

Pentru mine, Blood a fost o descoperire tarzie, dar una care a venit la momentul potrivit. Nu l-am jucat cand era nou, insa asemanarile cu Wolfenstein 3D si DOOM mi-au starnit curiozitatea suficient cat sa ma apuc de el. Iar faptul ca am ajuns sa repar un Fujitsu LifeBook vechi si sa instalez DOSBox doar ca sa pot juca titluri din era MS-DOS a transformat toata experienta intr-un proiect personal mai amplu.

Cel mai mult m-a surprins dificultatea. Blood nu este un joc in care poti sa alergi fara griji prin niveluri, bazandu-te pe faptul ca vei elimina orice inamic inainte sa apuce sa reactioneze. Ambuscadele sunt periculoase, unii adversari iti pot consuma sanatatea intr-un timp foarte scurt, iar salvarea progresului devine esentiala daca nu vrei sa repeti portiuni intregi de nivel.

In schimb, jocul compenseaza prin arsenalul variat, umorul negru, atmosfera horror si multitudinea de referinte ascunse. Are o identitate proprie si nu pare doar o alta copie a formulei consacrate de DOOM. Daca iti plac shooterele clasice, filmele horror si jocurile care nu se tem sa fie exagerate, merita sa-i oferi o sansa.

Iar daca ai jucat Blood la vremea lui, sunt curios cum ti se pare astazi. Eu l-am descoperit abia acum, dar mai am de explorat lumea lui Caleb. Intre timp, laptopul Fujitsu merita si el propriul articol, fiindca readucerea lui la viata a fost o aventura in sine.

Pana atunci, pastreaza-ti munitia, salveaza des si nu te increde prea mult in coltul acela care pare suspect de linistit. In Blood, linistea poate sa fie doar pauza de dinaintea urmatoarei ambuscade.

Burnout legends, cum se prezinta in 2026
The Punisher, perfect chiar si intr-o zi aglomerata
Days Gone, un Playstation exclusive, pur si simplu genial
Ryse : Son of Rome maxim de captivant si nota 10 la poveste

- Co2