Cum #$%# traiam inainte sa avem un ecran care sa ne respire in ceafa 24/7?
Si apoi imi amintesc…
traiam chiar bine.
# Libertatea inainte de smartphone
Nu ne suna telefonul din cinci in cinci minute. Nu aveam reflexul acela de a verifica ceva “doar un pic”. Aveam libertatea aia simpla — sa fii intr-un loc fara sa fii tras in altul.
Tin minte cum bateria unui telefon tinea zile intregi. Nu era ceva special, era normal. Azi, daca ajungi seara cu 20%, esti erou.
Mesajele… da, costau, si asta te facea sa te gandesti putin la ce scrii. Dar pana si asta parea parte din farmec. Fiecare SMS era o mica decizie, nu un flux nesfarsit de notificari care iti mananca atentia.
Fotografiile? Putine, neclare, rare. Dar aveau greutate. Un moment capturat chiar era un moment, nu 30 de incercari pana iese “perfect”.
# Tehnologii vechi redescoperite de noile generatii
Ce este interesant este ca, paradoxal, noile generatii au inceput sa descopere sau redescopere (nici nu stiu cum sa pronunt aici ) aceste tehnologii vechi. Aparate foto pe film, casete audio, CD-uri, walkman-uri sau camere digitale vechi au devenit din nou „cool”. Pentru multi tineri, ele reprezinta ceva diferit fata de continutul rapid si superficial de pe social media.
Multi dintre ei nu au prins acele vremuri, dar sunt atrasi de estetica si de experienta in sine. Este un fel de refugiu din „flow-ul” continuu de notificari, clipuri scurte si continut consumat pe repede inainte
# De la detinere la abonamente: cultura streaming-ului
In acelasi timp, nu pot sa nu observ cum marile companii ne-au impins usor, dar sigur, spre acest model bazat pe abonamente si streaming. Muzica, filmele, jocurile, chiar si software-ul — totul a devenit un serviciu, nu un bun pe care il detii cu adevarat.
Un exemplu clar este Netflix sau alte platforme similare. Platesti lunar, dar nu detii niciun film. Azi este disponibil, maine poate disparea din catalog. Nu ai control, nu ai backup, nu ai siguranta ca vei putea revedea ceva peste ani.
Inainte, un CD, un DVD sau o caseta ramaneau la tine. Le puteai asculta peste 10 sau 20 de ani, indiferent de trenduri sau licente. Erau imperfecte, se mai zgariau, se mai stricau, dar erau ale tale.
# Ce am pierdut cand am renuntat la analog
Dar dincolo de toate astea, ce mi se pare ciudat azi e linistea.
Linistea care exista in viata de zi cu zi.
Aia pe care nu o remarci decat dupa ce dispare.
Stateai la masa si chiar stateai la masa.
Ieseai cu prietenii si erai prezent, nu cu un ochi pe notificari.
O plimbare era doar o plimbare, nu fundal pentru scrolling.
Serile nu se evaporau in scroll.
Aveam CD-uri scrise cu NFS Underground, stickere pe unitati, LAN-party-uri in sufragerie, Winamp cu skin-uri dubioase si mp3-uri cu titluri gen track_07_final_final.mp3.
Ne vedeam, vorbeam, radeam, ne enervam la jocuri.
Fara sa ne atingem telefoanele din 30 în 30 de secunde.
Era o lume mai incetinita, dar intr-un fel bun.
Mai putin eficienta, dar mai calda.
Mai putin conectata, dar mai vie.
Nu era perfecta, dar avea ceva… omenesc.
Si poate ca nu vrem sa ne intoarcem complet acolo,
dar e reconfortant sa ne amintim ca a existat o vreme in care viata nu avea nevoie de un ecran ca sa se simta reala.
Poate de aceea revenirea la tehnologiile vechi nu este doar un trend, ci o reactie fireasca. O incercare de a incetini putin, de a aprecia procesul si de a avea din nou ceva concret in maini. Intre analog si digital, intre vechi si nou, fiecare incearca sa-si gaseasca propriul echilibru.
Pana data aviatoare..
- Co2
No comments:
Post a Comment