Co2: About The Cave by Co2 - BLOG

About The Cave by Co2 - BLOG

# The Cave by Co2 nu a inceput cu un plan.

A inceput, probabil, in acelasi loc unde au inceput multe obsesii din copilarie. Undeva cand copilul privea un televizor cu tub si se intreba cum functioneaza, cand o consola nu mai citea acele cartridge-uri/dischete si sufla in ele, convins ca sigur va functiona… sau cand stergea discul pe tricou...

# Flashback

Am crescut in perioada in care Inspector Gadget putea scoate orice unealta din palarie, unde in Piratii Apelor Negre exista mereu o alta harta, o alta directie si unde incercarea de a salva lumea lor, MER, nu s-a oprit niciodata... Unde MacGyver rezolva crize complexe folosind cunostinte stiintifice si obiecte banale, deseori cu ajutorul briceagului sau elvetian.

Cred ca de acolo a ramas ideea ca lucrurile nu sunt cu adevarat pierdute. Doar… in asteptare. Amintiri.
The Cave by Co2 este locul unde ajung aceste lucruri.
Unde console care au vazut zile mai bune. Dispozitive care inca pornesc, dar nu mai sunt aceleasi. Proiecte incepute din curiozitate si terminate din incapatanare.

Unele primesc nume. Pentru ca merita. Un Xbox One S care a facut o baie nedorita a devenit Free Willy. Nu pentru ca era perfect. Ci pentru ca a supravietuit.

# Ce nu este The Cave by Co2

Ei bine, nu este un blog de stiri. Nu este despre ce a aparut ieri. Este despre lucrurile care au ramas.

Despre prima data cand deschizi un gadget si nu stii exact ce cauti, dar insisti pana gasesti defectul si, intr-un final, dai un diagnostic si probabil gasesti si un fix. Despre jocurile alea vechi, dar si despre filmele de demult. Despre momentul ala scurt dintre apasarea butonului Power si imaginea care apare pe ecran.
Uneori apare, alteori nu, dar mereu exista povestea.

# Ce este The Cave by Co2

Pot sa zic ca, pana la urma, e un fel de laborator. Probabil mai apropiat de laboratorul lui Dexter decat mi-ar placea sa recunosc. Doar ca, in loc sa creez ceva nou, incerc sa inteleg ce exista deja.

Si, uneori, sa-l aduc inapoi.

Aici nu este vorba despre a repara perfect. Este vorba despre momentul ala cand, pentru o secunda, crezi ca ai invins timpul.
Cred ca fiecare dintre noi a avut un moment in care a lovit usor un televizor si, cumva, imaginea si-a revenit. Nu pentru ca era corect. Ci pentru ca asa functionau lucrurile atunci. :))

Daca ai ajuns aici, probabil intelegi deja.



Bine ai venit in pestera.

No comments:

Post a Comment