Zilele trecute am avut putin timp liber si am zis sa mai butonez consola aceea veche pe care am gasit-o in targul de vechituri. Vorbim despre celebra clona de Atari pe care noi, copiii anilor '90, o numeam simplu: Rambo.
Dupa cateva minute bune de scos si bagat cabluri, schimbat canale si ceva injuraturi adresate tehnologiei din alta epoca, am reusit in cele din urma sa obtin imagine. Interesant este ca, desi consola ar fi trebuit sa functioneze pe canalul 3 sau 5, la mine a decis sa coopereze abia pe canalul 11.
Anyway, dupa ce am inceput sa rasfoiesc colectia de jocuri, am dat peste un titlu extrem de familiar. In secunda aceea m-am intors direct in copilarie. Mi-am amintit instant cate ore am petrecut in fata televizorului jucand Battle City, asa ca m-am gandit ca acum, cat amintirea este inca proaspata, este momentul perfect pentru un review.
# O lectie despre cum se faceau jocurile pe vremuriLa inceputurile industriei, jocurile video erau extrem de simple. De fapt, daca pe ecran se misca ceva colorat dintr-o parte in alta, era deja considerat un joc reusit.
Limitările hardware erau uriase comparativ cu standardele actuale, iar dezvoltatorii nu puteau impresiona prin grafica fotorealista. Din acest motiv, erau nevoiti sa compenseze prin idei creative, gameplay distractiv, muzica memorabila si mecanici care sa te faca sa revii iar si iar.
Battle City este un exemplu perfect al acestei filosofii. Lansat de Namco in 1985 pentru Family Computer (cunoscut mai tarziu ca NES), jocul reprezinta continuarea lui Tank Battalion si transforma o idee simpla intr-o experienta surprinzator de captivanta.
# Misiunea: apara baza cu orice pretConceptul este simplu: controlezi un tanc si trebuie sa-ti aperi baza de valurile constante de inamici.
La prima vedere nu pare mare lucru, insa Battle City introduce cateva elemente care il fac mai interesant decat predecesorul sau. Apar power-up-urile care pot:
- intari zidurile din jurul bazei;
- oferi invulnerabilitate temporara;
- imbunatati puterea de foc;
- elimina instant mai multi inamici.
Toate aceste bonusuri adauga un strat de strategie care lipseste din multe jocuri similare ale vremii.
# Multiplayer-ul care distrugea prieteniiLa fel ca multe jocuri din acea perioada, Battle City nu are o poveste propriu-zisa. Nu exista cinematice, personaje complexe sau dialoguri dramatice.
Cu toate acestea, are ceva mult mai important: multiplayer local.
Pentru mine, acesta a fost intotdeauna unul dintre cele mai mari avantaje ale jocurilor vechi. Nu exista internet, matchmaking sau servere online. Exista doar doi copii in aceeasi camera, doua controllere si multe certuri despre cine a tras primul.
Battle City permite cooperarea dintre doi jucatori pe acelasi ecran. Harta este vizibila complet, nu exista split-screen, iar actiunea devine rapid haotica atunci cand apar mai multe tancuri inamice simultan.
Este genul de experienta care astazi pare simpla, dar care atunci crea amintiri pentru o viata intreaga.
# Constructorul de hartiUn alt element interesant este modul de constructie al hartilor.
Jocul iti permite sa creezi propriile campuri de lupta folosind elementele disponibile. Din pacate, exista o limitare importanta: nu poti salva ceea ce construiesti.
Din acest motiv, editorul de harti pare mai mult un experiment interesant decat o functie pe care o vei folosi foarte des. Totusi, pentru anul 1985 era ceva impresionant.
# Mai multa strategie decat pare la prima vedereDesi pare un simplu shooter cu tancuri, Battle City cere destul de multa atentie.
Pe masura ce avansezi, inamicii devin mai agresivi si mai inteligenti. Deseori incearca sa te atraga intr-o zona a hartii doar pentru ca un alt tanc sa se strecoare spre baza ta.
O singura greseala poate insemna distrugerea vulturului de la baza, iar asta inseamna instant:
GAME OVER.
Este unul dintre motivele pentru care jocul ramane captivant chiar si astazi.
# Grafica pe 8 biti care inca isi face treaba
Comparativ cu Tank Battalion, Battle City reprezinta un pas inainte destul de evident.
Nu mai avem doar suprafete colorate uniform. Apar texturi, elemente de decor si o varietate mai mare de obiecte pe harta.
Sigur, vorbim tot despre grafica pe 8 biti, insa pentru perioada respectiva arata excelent.
Tancurile se rotesc fluid in toate directiile, apa este animata, tufisurile ofera camuflaj, iar exploziile sunt surprinzator de satisfacatoare.
Nu este spectaculos dupa standardele moderne, dar are acel farmec aparte pe care multe jocuri actuale l-au pierdut.
# Sunetul unei alte epociMuzica si efectele sonore sunt exact ceea ce te-ai astepta de la un joc din 1985.
Mai degraba bipuri si tonuri ritmice decat muzica in sensul modern al cuvantului.
Cu toate acestea, tema de introducere este surprinzator de placuta, iar efectele sonore reusesc sa ramana memorabile. Sunetul proiectilelor, al exploziilor si al bonusurilor colectate are acel aer science-fiction specific anilor '80.
Astazi pot parea primitive, dar la vremea respectiva contribuiau enorm la atmosfera jocului.
# VerdictBattle City este unul dintre acele jocuri care demonstreaza ca distractia nu depinde de grafica ultra-realista sau de bugete de sute de milioane de dolari.
Cu o idee simpla, controale accesibile si un multiplayer excelent pentru vremea sa, jocul a reusit sa creeze amintiri pentru milioane de copii din intreaga lume.
Pentru mine, ramane unul dintre titlurile definitorii ale copilariei petrecute in fata consolei "Rambo", cu televizorul pe tub si controllerul in mana.
Iar dupa atatia ani, descopar ca inca este la fel de distractiv.
Pana data viitoare…
# Mai multe articole pe acest subiect :
Burnout legends, cum se prezinta in 2026
The Punisher, perfect chiar si intr-o zi aglomerata
Days Gone, un Playstation exclusive, pur si simplu genial
Ryse : Son of Rome maxim de captivant si nota 10 la poveste
- Co2
No comments:
Post a Comment